ACTIVITĂŢI

      Schimb de experienţă cu tinerii din Butea
   
În perioada 12/18 iulie în localitatea Butea , judeţul Iaşi am fost invitaţi de către surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus la un schimb de experienţă între tinerii parohiei noastre şi cei din parohia respectivă. Am simţit întradevăr bucuria de a trăi o săptămână împreună printre tinerii şi copiii acelei comunităţi.
                                               *******                                               

         Întâlnirea tineretului la nivel diecezan


Tema - Locul meu în Biserică


A avut loc în ziua de sâmbătă 05-06-2010, la Bazilică, întâlnirea la nivel diecezan a tinerilor din toate parohiile diecezei. Programul s-a desfăşurat începând cu înscrierea la Liceul Szent Laszlo, urmând pregătirea Sf. Liturghii, pornind apoi pe străzile oraşului către Bazilică unde a avut loc Sf. Liturghie, urmată de lucrări pe grupuri, un concurs cu obstacole şi un program artistic. Îndemnul Preasfinţitului Ladislau Bocskei la predică a fost: "să îndrăznim a sta cât mai aproape de Isus, asemenea celor doi fii ai lui Zebedeu, care au cerut prin intermediul mamei lor, ca unul să stea la stânga şi celălalt la dreapta lui Isus. A mai adăugat că misiunea noastră în Biserică este să fim purtători ai bucuriei lui Cristos, să ne ajutăm unii pe alţii să-L găsim şi să-L ducem şi celor din jurul nostru".


*******

          "Lăsaţi pe copii să vină la mine..." Lc 18,16

             Cu mare bucurie pe data de 30-05-2010, a avut loc în comunitatea noastră Prima Sfântă Împărtăşanie a 10 copii. Să ne rugăm Cerescului Mântuitor şi Preacuratei Sale Maici, să-i ocrotească mereu şi să facă din ei mici apostoli în familiile lor, printre prietenii lor, iar noi să-i însoţim mereu cu rugăciunea.


                                   
*******

      Pelerinaj la Torino cu tinerii
    
În perioada 03/08 mai, un grup de tineri împreună cu părintele paroh Mihai Mârţ şi sora Maria Grazia, au mers în pelerinaj la SfântaSindone, la Torino. Giulgiul de la Torino, este considerat de multi credinciosi una din cele mai importante relicve ale Crestinatatii. acolo am amintit şi noi comunitatea noastră parohială, bolnavii şi pe toţi cei încredinţaţi rugăciunilor noastre.